Poveste de Craciun

Astazi o sa va spun o poveste de Craciun, este povestea mea, o poveste care-ncepe cu ,,Aho-aho de Anul Nou”.Nu a lui Dickens, Andersen, Creanga sau altii, nu am fetite cu chibrituri, dar am stafiile Craciunurilor trecute, povestite cu usor iz moldoviniesc. Povestea mea nu are personaje celebre ci doar „o haita de copchii beleuzati”, bunicii mei cei dragi si babele din sat. 🙂
Imi amintesc de Craciunurile la bunici, intr-o comuna cu oameni aprigi si gospodari de pe linia Barladului, cu mare drag. Mirosurile din casa, cand se taia porcul, se pregateau porcarii si prajituri, mirosurile de pe ulita, o amestecatura de mirosuri greu de de definit, dar de zapada, cu fum si totul amestecat cu mirosul de carnati, tochitura, paine, mamaliga si colaci calzi.
Craciunul incepea de Ignat, cand se taia porcul si noi, copchiii, tremuram de bucurie si pofta in asteptarea soricului, pe care-l mancam calare pe porc. Dimineata bunicii se trezeau odata cu gainile si chiar inaintea lor, pe la 3-4 dimineata si se culcau pe la 7-8 seara. Aprindea bunica focul si bunicul taia felii din mamaliga ramasa de cu seara si pregatea prajitura de dimineata: presara sare mare pe plita (era sararul plin mereu si la-ndemana) si arunca deasupra feliile de mamaliga rece. Cand erau rumene, le-ntorcea pe partea cealalta si cand erau gata, le freca bine pe toate partile cu un baib de usturoi (un usturoi marunt, rotund, cu un singur catel, dar iute de te ustura sufletul toata ziua). Spargea o ceapa cu pumnul si mancam de faceam iar burtile ca greierii. Mergea in poiata bunicul si lingea si-un rachiu din butoi, sa alunece prajitura pe gat, iar dupa masa mai baga si-o cana cu vin (2-3… dar cine le stia numarul?) negru ca cerneala… si era bun de munca. 🙂 Incepea apoi maratonul culinar in bucatariile din casa si de-afara, se pregateau carnurile, jumarile si celelalte porcarii…
Pai facea bunica un lebar , un caltabos sau o toba, de te lingeai pe degete. Cat timp taia carnurile si organele pentru toba, ca prin farmec se evaporau bucati gustoase, aproape ca nu mai ramanea nimic din urechi- ahhh, ce placere sa rontai soricul si zgarciul de la ureche, coada se evapora total (codita porcului e buna pentru copchii, cica nu mai fac in pat, asa ne spunea bunicul,Dumnezeu sa-l ierte si nimeni nu voia sa manance coada… cine stie unde disparea). 🙂

Si mai alegea bunicuta (Dumnezeu sa-i dea sanatate si s-o mai tina-n viata) si bucati de carne frageda, mai grasa si mai macra si facea o tochitura de aruncai caciula dupa caini! Aveau bunicii o masuta joasa, unde stateam noi, copchiii si mancam. Stateam pe scaunele cu 3 picioare, rastuna mamaliga pe fund si apoi ne punea noua bucati mari de mamaliga, taiata cu ata, in mijlocul mesei. Ne aseza o strachina mare, din care mancam toti, cu linguri de lemn sau cu furculite din aluminiu.
Mancam cu pofta, ne luam la intrecere care mananca mai mult si mai repede si apoi, cu burtile pline ca greierii (ne verifica bunica, la fel ca pe bobocii de gasca si de rata, sa vada daca avem gusile pline si care-avea burta mai plina, pe-ala-l pupa), plecam sa cantam prin sat: plecam la colindat. Eram o armata de copchii, cu ionatane-n obraji de la ger, imbracati cu boande (bunde, cojocele din blana de oaie, fara maneci) si imbroboditi cu broboadele bunicilor. Ne luptam cu nametii, hainele prea mari (ale bunicilor), cizmele de cauciuc si alergam pi tati ulitile si prin tati mahalalili, mai ales pe la neamuri, ca ne mai dragaleau, ne mai dadeau cate-un franc sau ceva bun… Ajungeam seara acasa inghetati bocna, cu straitele pline de covrigi, nuci si biscuiti ieftini, colacei si putini banuti, de pe la neamuri.
Ne hranea iar bunica, ne pupa obrajii si manutele-nghetate, ne spala, ne punea cate-o stebla de busuioc in san, ne stuchea sa nu ne deoache si ne trimitea la culcare… A doua zi o luam de la capat.
Eram o haita de copchii beleuzati (cum ne suduia bunicul, Dumnezeu sa-l hodineasca-n pace), in frunte cu Jana, sora cea mai mica a mamei mele (Dumnezeu s-o hodineasca-n pace), era mai mare decat mine cu 5 ani (eu fiind cea mai mare dintre nepoti si mama mea cea mai mare dintre frati).Si mai erau fratele si verii mei (baietii surorii a doua a mamei, ceilalti erau prea mici sau au venit in anii urmatori) si alti veri si vecini din mahala. Mergeam cate 10-15 copchii cu plugusorul, colindul, steaua si semanatul iarna si in vacantele de vara mergeam cu vacile si caprele pe deal, la pascut. Ahh, dac-ar avea gura dealurile celea, sa povesteasca ce dracovenii mai faceam… fara numar… fara numar…
In prima zi de Craciun, veneau babele din sat, cumetrele, neamurile si vecinele cu-mpartitul: aduceau turte (pelincile Domnului se numesc in alte parti), sarmale de post si prune uscate. Unele babe aduceau pilaf de post, colacei, covrigi, uneori si bomboane pentru copchii. Deja le invataseram pe de rost care babe (pentru noi toate erau babe) faceau turtele bune, aromate, cu mult zahar si nuca si care la faceau uscate-sfarog si fara gust, care faceau sarmalele bune de se topeau in gura si care le faceau, numa buni sa li mananci canii”:). Tare se mai mandrea bunicuta cu noi (bunicul doar ne suduia, se mandrea si el cu noi, da” nu voia sa recunoasca :)) , pentru ca eram grasi si rumeni in obraji, cu obrajorii bucalati de sa-i tai cu firul de par, curati si politicosi, ca de, eram copchii di oras. 🙂
Si sa va mai spun si de ceaunele cu sarmale (reteta aici) care fierbeau pe soba si innebuneau „canii” din mahala cu miroznele? Cele mai bune sarmale din lume le face bunica mea, la soba, in ceaun, cu multa carne si grasime si-o lieac” di oriez. 🙂 Pregatea pe urma si cornulete fragede cu untura, cele mai bune cornulete din lume (reteta aici) si cozonaci pufosi si grasi cat berbecii (reteta aici). Din aluat de cozonac ne facea bunica noua, copchiilor, cativa colasei (colacei) si guguluhi (gugulufi) la care noi ne-ntreceam sa le punem cate-un zbenghi in mijloc. 🙂
Au trecut anii fara numar… acum am fulgi de nea in par si am copiii mari, astept nepotii, sa-i pot invata si eu ce m-au invatat bunicii pe mine. Cica de-asta a lasat Dumnezeu bunicii pe fata pamantului, ca sa strice educatia la nepoti cu alintaturile… Acum gatim retete sofisticate si porcarii de oras gen salam, sau crenvursti – vedeti aici retete de mezeluri diferite.

Am amintiri frumoase de la bunici si tare mi-e dor sa mai merg cu plugusorul sau colindul, sa mai fiu din nou copil, sa regasesc inocenta si bucuria lucrurilor simple de-atunci. Acum ne grabim mereu (unde oare?) si am uitat de „Leru-i Ler” si „Cate oua are baba”.
A fost odata, ca-n povesti (dar e poveste-adevarata) asa ca am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa. 🙂
Craciun luminos si fericit alaturi de cei dragi si nu uitati sa aprindeti o lumanare si sa trimiteti un gand bun si celor care-au fost… iar daca mai aveti bunici, sarutati-le dreapta si din partea mea. 🙂

YouTube Video UCm5llXSLY4CyCX-zC8XosTw_Vk-D0C-YC0Q

Mai bun decat ciocolata Dubai: salam de biscuiti cu stafide, cacao, nuca si rom #recipe #cooking

10 minute de munca si cateva ingrediente ieftine: oua umplute reteta cu pate de ficat

Carne prajita in untura, carne la garnita, cavarma - cea mai buna conserva a Craciunului

Vezi mai multe videoclipuri Abonează-te

Rețete cu Gina Bradea » Retete » Poveste de Craciun