Urare de an inceput si sfarsit

14
6

Urare de an inceput si sfarsit, an nou si vechi, adio si bun venit, pentru ca o usa se inchide si altele se deschid, urmeaza drumuri si perspective noi, provocari si realizari, urcusuri si coborasuri, curbe la stanga sau la dreapta, batut pasul pe loc, mers inainte sau uneori, inapoi…

Lucruri scuturate si inventariate, amintiri placute sau nu, unele se arunca, altele se impaturesc frumos si se pastreaza in buzunarelul secret din inima. Ala mic, din partea stanga, stiti voi 🙂  <3

Sa facem un bilant al anului trecut, al amintirilor trecute si viitoare 🙂 Nu voi da cifre ci voi vorbi de sentimente si de oameni 🙂

Anul 2015 a fost un an cumplit de greu pentru mine, un an in care am muncit mult, am suferit, am luptat, am ras, am plans, m-am suparat sau bucurat. A fost un an din viata care s-a dus, dar mi-a lasat tare multe lucruri pretioase 🙂  . A fost anul in care mama mea a aflat ca are cancer, dar si anul cand fetita mea a intrat la facultatea pe care si-o dorea (arte, la buget 🙂 ) , anul cand s-a mai nascut un nepotel (baietelul surorii mele).

Tragand linie, adunand plus cu minus, rezultatul este un plus urias. 🙂  Si asta datorita voua, cititorii mei, cei care mi-ati fost mereu alaturi, m-ati certat, m-ati incurajat, m-ati laudat sau criticat si m-ati facut sa merg mai departe.

Am fost aspru criticata de multe ori, chiar cu rautate, dar asta m-a ajutat 🙂 . M-a facut sa ma ambitionez si sa fiu si mai perfectionista, sa muncesc si mai mult, ca sa dau tot ce am mai bun din mine. Inca nu sunt pe deplin multumita, mai am de lucru, mai am de refacut articole vechi, de inceput, mai am atat de mult de invatat…dar o luam treptat, incet si batraneste, sau incet si bine 🙂 . M-am obisnuit cu rautatile, am dezvoltat un obraz foarte gros (asa cum spune si draga mea prietena, Jamila 🙂 )si acum vad partea pozitiva sau jumatatea plina a paharului. Iau rautatile drept critica si merg mai departe 🙂 , ma incapatanez si ma ambitionez sa fac lucrurile in felul meu, asa cum imi place mie: simplu, romaneste, taraneste, cu bun simt 🙂 . Si cu multe zambete, glume, cu multa dragoste si pasiune!

M-au ajutat enorm laudele, cuvintele pe care le-am simtit sincere cu adevarat, pentru ca am primit foarte multe mesaje, atat de emotionante, incat mi-au dat lacrimile. Mi-au mers la suflet si s-au lipit acolo <3 <3 <3

In 2015 am pus accent pe invatat, pe perfectionare si dezvoltare personala si spirituala si pe oameni. Da, in oameni. 🙂 Am investit enorm de mult timp, dragoste si energie in voi, cititorii mei 🙂 . Am petrecut ore in sir vorbind cu oameni din toata lumea, am discutat si despre retete culinare, despre traditii si obiceiuri, dar si lucruri simple, de zi cu zi. Am gatit pas cu pas cu romani din America de nord si sud, Australia, China, Germania, Italia, Japonia, Israel, Rusia, Anglia, Africa, Turcia, Norvegia…etc, din toate tarile si de pe toate continentele . Oameni stabiliti in toate colturile lumii, dar care au vrut sa gateasca romaneste: sarmale, tochitura, paine de casa, cozonac moldovenesc, ciorba radauteana, de burta sau de perisoare, prajituri si torturi de casa sau afumaturi, mici, carnati…

Am legat niste prietenii extraordinare, virtuale, cu oameni de peste tot. Nu voi da nume, pentru ca sunt foarte multi si nu vreau sa uit pe cineva. De exemplu, azi dimineata am vorbit cateva ore cu o doamna din America, la mine era ora 7, la ea era ora 1 noaptea. Am vorbit 4 ore si vom mai vorbi, pentru ca avem atat de multe lucruri sa ne spunem. <3 <3

Sunt oameni pe care ai impresia ca-i cunosti dintotdeauna si ca i-ai reintalnit acum 🙂 . Asta e posibil datorita blogului acesta, POFTA BUNA CU GINA BRADEA 🙂 . In fiecare dimineata, beau cafeaua impreuna cu prieteni dragi, suntem deja cateva zeci de oameni, care ne spunem buna dimineata si discutam meniul zilei 🙂

Mai am de scris enorm de multe retete, le-am gatit, dar nu am reusit sa le mai scriu. Voi veni in ianuarie cu retete de carnati, salamuri si multe alte afumaturi, prajituri, fursecuri, sarmale de post, peste… 🙂  Le scriu in timp, dar sa stiti ca mai am de scris cel putin inca 10 retete de carnati si salamuri 🙂 . Le vom face pe toate impreuna, pentru ca asta este ceea ce-mi doresc cel mai mult, pentru asta mi-am facut blogul: sa promovez peste tot in lume mancarea romaneasca, retetele simple, de familie, asa cum l-au gatit mamele si bunicile noastre, gustul acela al copilariei, de acasa!

Sa va dau o ultima reteta pe anul acesta si o sa va rog pe voi sa-i dati un nume 🙂

Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune, mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate, barfa si stres. Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz,  in asa fel ca proviziile sa ajunga exact 1 an! Fiecare zi se prepara separat: 1 parte munca, 1 parte liniste, 1 parte bucurie, 1 parte darnicie, 2 parti bucurie si dragoste de viata. Se mai adauga 3 linguri optimism, 1 polonic de respect fata de cei din jur, 1 lingurita empatie, 2 linguri si jumatate de rabdare, un praf de bun simt si… o picatura de speranta! Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi dragoste din belsug si multe, multe zambete… Se amesteca totul cu rabdare, pana cand se obtine un aluat uniform. Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine si cu 2 flori de incredere si armonie.

Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea din fiecare dimineata! Prezenta reteta nu se compenseaza, ea este gratuita si se transmite liber de la om la om, insotita de urarea: Un An Nou darnic si bun, Sanatate Deplina, Fericire Maxima si Abundenta Absoluta!

La multi, multi ani fericiti, tuturor!!!

 

Va multumesc din tot sufletul si nu uitati sa gatiti cu drag! Meritul mancarurilor gustoase nu e al meu, sau al celor care scriu retete, ci al celor care gatesc cu dragoste, cu pasiune si mananca alaturi de oameni dragi in liniste si armonie.

Pofta Buna!!!

 

 

 

 

pofta-buna-cu-gina-bradea

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSalau cu maioneza
Articolul următorCiorba acra de potroace

14 COMENTARII

  1. Rețeta asta se numește VIAȚĂ, pe care postările tale, draga mea, o condimentează mereu! Sa ai sănătate și să creezi rețete pline de gust! Mulțumim că exiști! La multi ani!

  2. La multi și binecuvântați ani!
    Mulțumesc și eu pentru aceasta oaza de pace,dragoste,liniște și bucurie pe care am gasit-o aici, pe blogul dv.
    Va doresc sănătate și putere de munca.

  3. La mulţi ani,Gina ! Ţie şi familiei tale multă sănătate, bucurii cu carul, clipe minunate trăite cu încredere şi pace sufletească alături de oameni dragi, realiări pe toate planurile și mai ales anul 2016 să-ți aducă ceea ce-ți dorești tu cel mai mult !

  4. La multi ani, Sensibila Doamna a blogurilor culinare!
    Sa ai, tu cu intreaga familie, un an 2016 la fel de bogat in sanatate si orice altceva iti doresti, precum ai toate comentariile pline de caldura, sensibilitate, bun simt, veselie si optimism.
    Te imbratisez cu mult drag, pe tine si intreaga ta familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

Please enter your name here

loading...